In miez de noapte

-Merci mult,zise unguroaica dandu-i un sarut scurt pe obraz si alergand in curte,luand-o bineinteles si pe Josephine de mana.

-Deci ce avem mai exact de facut acum? intreba ea nu foarte entuziasmata si incepand sa alerge pentru a tine pasul cu ea

-Trebuie ... sa ne strecuram in hambar fara sa ne observe nimeni.Adica fara sa-i trezim pe mama sau pe tata si fara sa alertam vecinii ca ne-am intors ... Nu vreau sa-si dea seama ca am venit atat de tarziu.

-Nu. Hai mai bine la mine, oricum cam asa i-as minti pe ai tai. Ca ai dormit la mine. Nu s-ar supara oricum.

"De paca ar putea zice ceva ... "
Accepta totusi propunerea fetei,iesind din curte in liniste.

Incepura sa se plimbe pe strazi pana ajunsera pe o strada plina de cersetori, cocioabe si sobolani.
-Bun venit in micul meu paradis. Noaptea e cel mai ingrozitor aici.

Privi incurcata toata acea imagine dezolanta,gandindu-se abia acum ca totusi viata pe care o ducea ea era destul de buna in comparatie cu a cersetorilor.

-Eu si stapanul cersetorilor suntem singurii care traim mai decent. In rest sunt doar familii care au case dar au cate 7-8 copii si ajung sa cerseasca sau sa omoare pentru o bucata de paine. Aici am crescut, sunt o criminala.Otravesc oameni pentru bani

Se cutremura auzind toate acestea,insa nu indrazni sa mai spuna nimic,inca impresionata de imaginile care se desfasurau inaintea ei.

Ajunsera la cocioaba ei si intrara insa apoi usa cazu.
-Nu te teme, am o placa de lemn.
Puse acea placa de lemn pe post de usa si privi in jur:un dulap cu otravuri si substante,un pat, un geam. De la usa pana la pat erau doar 3m. distanta.

Ramase in pragul usii,privind de nenumarate ori incaperea,aproape nevenindu-i sa creada unde se afla.

-Aici traiesc de cand ma stiu in conditiile astea.Dar normal ca stii casa, ce mai tre' sa iti zic?!

Ramasi n continuare in usa,inca gandindu-se la tot ceea ce vazuse afara,pe strazi.

O lua de mana si o facu sa se apropie de pat apoi ii intinse o farfurie cu mancare calda.
-Greu se mai gateste aici.

-Ar ... ar fi trebuit sa-mi spui,murmura unguroaica,simtindu-se destul de prost ca nu se gandise pana acum s-o ajute in vreun fel de Jospehine.

-Vorbesc de casa in sine. E nepotrivita pentru o femeie. Sunt singura, sunt solitara.Cine sa ma mai ia?

Nu-i mai raspunse,nestiind sigur ce ar trebui sa spuna in acel moment.

-Sunt batrana! izbucni ea brusc apoi ofta indemnand-o pe fata sa manance

-De ce spui asta ?intreba Erzsébet gustand de cateva ori din mancare.

-Am 25 de ani! La varsta asta trebuia sa am si un copil , nu sa fiu singura si sa astept sa albesc. O sa raman o d-soara batrana cu talente de gospodina si asasina.

-Familia ta ... de ce nu iti gaseste un sot ?Nu ar fi chiar atat de greu sa vorbeasca pentru o casatorie ...

-Mama a murit cand a adus-o pe lume pe sora mea iar tata a murit in razboi. Sora mea a murit si ea de febra acum mult timp. Deci nu mai am familie. Familia mea sa zicem ca e alcatuita din curvele si talharii de aici, de pe strada asta .

Isi lasa privirea in jos,dandu-si seama ca in privinta casatoriei nu o putea ajuta pe Jospehine in nici un fel.

-Si oricum dupa violul de acum cativa ani nici ca mai vreau barbat!
Amintirea aceea ingrozitoare avea sa o urmareasca toata viata probabil.

-Nu ... nu mi-ai vorbit niciodata despre asta,murmura Erzsébet gandindu-se abia acum ca Jospehinei ii va fi acum si mai greu sa se casatoreasca ...