O noapte alba

Am aprins lumanarea si am pus-o in suportul ei.Tocmai schimbasem apa de la florile din vaza.Poza mamei reflecta piatra funerara.

Am aparut pe la o distanta de 5 metri de el si am pasit pe pamantul moale.
-E greu sa traiesti fara cei dragi nu ?spun eu find acum aproape de el punand mana pe umarul lui stand si privind piatra funerara.

Am tresarit si m-am intors spre fata.
-A,buna seara domnita!Da asa este,este greu!

-Cat de trist e sa nu ai pe nimeni... cat de rece poate fi incapere unde ai trait acum multi ani simtind caldura prieteniei intre rude ori a persoanelor mai dragi ... Huh, suspin eu cu o lacrima cazand pe obraz ,cu buzele rosi ce tremurau de parca imi era frig neavand pielea de gaina .

-Va rog,domnita nu plangeti!am spus eu stergandu-i lacrima cu un deget.

Am pus mana pe mana lui privindu-l trista.
-As plange pentru oricine pentru orice ... numai ca sa nu fie el trist , sa fiu eu ... el sa se bucure si eu sa sint taietura ... asa sunt eu ...spun eu cu un aer rece si trist.

-Va inteleg domnita,dar totusi o fata asa de frumoasa ca d-voastra nu ar trebui sa planga!

-Chiar crezi ca sunt asa de draguta?spun eu privindu-l trista in ochi lui blanzi.

-Desigur,domnita!am zis eu zambind.

-Huh...cine ar fi crezut , ca o asfel de fata ca mine sa cunoasc un asfel de baiat ...spun eu uitandu-ma in dreapta mea .

-De ce spuneti asta?am intrebat eu uimit.

-Eh ... de cand sunt eu pe lume , nu am intalnit decat oameni cu un suflet manjit in sange si in rautatea celui de jos ... si ma bucur atat de mult ca gasesc unul care intradevar e bun la suflet ...

-Inteleg!am zis eu zambind cald.

-Am fost si eu singura ,de la o varsta foarte mica ... de la 6 ani in casa aia mare , fara nimeni ...familia mea a fost omorata pe baza vrajitoriei ,chiar daca si eu sunt ruda pot fi ucisa imediat daca as incerca sa fac o vraja simpla , dar am facut in asa fel sa muncesc ca o simpla fata ,fara puteri ...dar cum se spune in regulule noastre . Nu poti scapa de ce ai capatat de la nastere...

-Foarte adevarat!zise el zambind cald.

-Huh...spun eu .Cred ca ma duc acasa si voi incerca sa imi reimprospatez mintea cu o mica baita ...spun eu plecand de langa el .

-Sa va conduc domnita!

-Multumesc Edward,dar ti-am spus ...sa imi spui Aramin, m-as simti mult mai bine .

-Desigur Aramin!am zis eu intainzandu-i un brat.
-Permite-mi!

-Bine ,zic eu calma si mergand cu el pana acasa ...
Privirea inca imi era trista si suparata dar incercam sa afisez un zambet cald ,nu unul rece ...

Am luat-o de mana si am mers mai departe.

Priveam cerul ,la formele norilor si apoi un grup de vrabiute ce se indreptau catre castel...

Ma uitam la copaci si la veveritele care se plimbau prin ei.

Ma uitam la florile de langa drum si la florile de la tei...

Am vazut o tufa de trandafiri albastrii si am rupt unul.
-Poftim!am zis eu spre Aramin.