Praf mestecabil

-Mh..Plecam peste o luna. Vreau sa imi platesc datoriile si sa discut ceva cu unele persoane.
O privi si isi aduse aminte de altceva:
-Mi s-a facut brusc dor de Etel...

-Etel ?Cum doresti, zise Erzsébet putin indiferenta.
Nu era ceva nou pentru ea faptul ca scancetele si plansul fetitei o lasau rece.

Incepu sa tremure gandindu-se la chipul lui Etel , la plansul ei si la cat de mult dormea. Ceva o rascolea cand se gandea la aceasta.

-Haide atunci, spuse Erzsébet observandu-i nedumerita reactia.Putem merge s-o vedem ... oricum, o vom lua si pe ea cu noi in Venetia ...

-Da,haide sa mergem. raspunse ea cu o voce tremurata apoi ii atinse umarul,semn ca vroia sa se simta in siguranta

Se intoarsera in scurt timp acasa si urcara impreuna in camera fetei, Erzsébet ramanand in usa.

Se duse si lua fetita in brate strangand-o la piept ca si cum nu ar mai fi vazut-o de ani intregi. Insa nu facu decat sa oboseasca micuta, aceasta incepand sa planga.
-Cum de reusesc numai eu?!

-Josephine ... ce s-a intamplat ?intreva unguroaica privind-o mirata.
O lua pe Etel si o aseza inapoi in leagan, straduindu-se s-o calmeze pe bruneta.

-Am aceeasi presimtire pe care o aveam inainte sa aflu ca ai fost batuta de sotul tau. Ma tem pentru voi.

-Pentru noi ?repeta ingandurata unguroaica.Dar ... de ce ?Adica ... ce ni s-ar putea intapla acum ?

-Nu stiu insa toate presimtirile mele de rau sunt urmate de evenimente cu adevarat negative si care pot marca oamenii pe viata.Nu vreau ca micuta mea sa treaca prin temerile prin care ai trecut tu.

Suspina, lasandu-si privirea in jos si dandu-si seama ca Josephine tinea mai mult la Etel decat ea.

Analiza situatia si realiza ca in urma cu un an ii zise castaniei ca isi dorea un copil, si ca exagera in ceea ce privea dragostea fata de Etel.
-Dragostea...Dragostea materna!

-Pe care din pacate nu voi avea niciodata prilejul de a o simti fata de Etel, recunoscu trista unguroaica.

-Etel e frumoasa si imi aduce aminte de tine insa...nu cred ca ma va putea face sa o simt chiar atat de perfecta.Cred ca am nevoie de copilul meu.

-Si cu cine ma rog ai putea face un copil ?Ai zis o data ca nu mai vrei sa te apropii de barbati, zambi unguroaica.

-Ai dreptate.Se pare ca trebuie sa ma rezum la ingerasul acesta.

Ofta, aruncandu-i o privire scurta fetitei, dupa care se intoarse catre usa, iesind din camera.

O urma apoi ii atinse incet spatele, dorind sa o instiinteze ca este aproape de ea.

Nu zise nimic, indreptandu-se spre iesire si mergand in gradina, unde se aseza pe o bancuta, privind cerul mohorat.

Statu la distanta de aceasta, asteptand orice reactie a ei.

Ramase nemiscata pe banca, privind griul mohorai al cerului, minute lungi, pana ce, in cele din urma isi scoase batista, stergandu-si lacrimile care ii udasera obrajii, insa izbucnind din nou in plans.

-Erzsebet! exclama brusc venind langa sotia sa
O imbratisa si o privi ca si cum ar fi intrebat-o de ce plangea.

Continua sa planga, sprijinindu-si chipul de umarul brunetei.
-Crezi ... crezi ca sunt vinovata ?Ca n-o iubesc pe Etel ?murmura printre suspine si lacrimi Erzsébet.

-Iti zic doar atat: copilul asta nu are nici o vina pentru cele intamplate.